gradinitapp22timisoara

Ce mai face personalul nostru.....
Profesor Psiholog
Diana TRANDAFIRESCU

Consilierea psihopedagogică este un proces complex ce presupune construirea unei relaţii
interumane de asistenţă şi suport între persoana specializată în psihologie şi consiliere educaţională
şi preşcolari, părinţi, cadre didactice, în scopul dezvoltării personale şi prevenţiei situaţiilor
problematice şi de criză.
Scopul fundamental al consilierii este funcţionarea psihosocială optimă a persoanei, grupului.
În cadrul procesului de consiliere, se pune un mare accent pe promovarea sănătăţii şi a stării de bine,
pe dezvoltarea personală, cunoaştere de sine, capacitate de decizie, relaţionare interpersonală,
promovarea atitudinilor creative, prevenirea tulburărilor emoţionale şi comportamentale.
Cabinetul de asistenţă psihopedagogică din Grădiniţa cu program prelungit nr.22 funcţionează
din anul 2005, este amenajat şi dotat cu materiale didactice, teste psihologice şi oferă servicii
specifice cabinetului prin intermediul unui psiholog..
Cabinetul de asistenţă psihopedagogică asigură informarea şi consilierea preşcolarilor,
părinţilor, cadrelor didactice pe teme ca: dezvoltare personală, dezvoltare cognitivă, afectivă,
îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale, adaptarea preşcolarilor la mediul din grădiniţă, adaptarea
grădiniţei la nevoile preşcolarilor, optimizarea relaţiilor dintre cadrele didactice-preşcolari-părinţi,
prevenirea şi diminuarea factorilor care determină tulburări comportamentale.

SUNT AICI!

Institutor Ramona Valentina Bilavu

Cu ce-aş putea începe...
Era o zi frumoasă de sfârşit de august, când m-am hotărât, să merg, să cunosc locul unde aveam să încep peste câteva zile noul an şcolar.
Ajunsă în faţa grădiniţei, emoţiile au început să apară.Locul îmi părea cunoscut, deoarece participasem la cercurile pedagogice ţinute în această instituţie, însă nu am visat niciodată că aş putea să fiu educatoare, aici, mai ales titulară pe post.
Chiar dacă grădiniţa era în renovare, am reuşit să mă strecor pe holurile întortocheate şi să dau de doamna directoare. O femeie drăguţă, deosebită, deschisă care încă din acea zi mi-a insuflat dorinţa de a reveni cât mai curând în acea unitate. Şi aşa a fost.
La 1 septembrie 2009 am avut ocazia de a le cunoaşte pe toate colegele şi să rămân plăcut impresionată de primirea făcută.Spre surprinderea mea am remarcat-o pe doamna Anca Tomuţa care-mi rămăsese ca un model de educatoare de la schimbul de experienţăde la Grădiniţa P.P.7 unde am avut-o ca metodistă: o doamnă cu fire blândă, foarte bună profesionistă, dedicată meseriei şi totodată deschisă să comunice şi altora din experienţa ei. Deşi pe celelalte colege nu le cunoşteam mi-au inspirat mare încredere fiind un colectiv unit, minunat, m-au determinat să mă simt ca şi cum aşfi fost din totdeauna aici.
Aşteptam însă cu nerăbdare să aflu ce grupă voi avea şi bine înţeles să mi cunosc colega. Aşteptarea mea nu a durat prea mult, şi mi s-a comunicat hotărârea luată de conducerea grădiniţei: Grupa mijlocie ,,B” cu doamna Rusoaie Georgeta.
O doamnă drăguţă, pusă mereu pe glume, a încercat încă din acea zi să îmi facă cunoscut locul unde aveam să îmi desfăşor activitatea. Timpul s-a scurs repede şi astfel că după două săptămâni am făcut cunoştinţă cu micuţii care m-au fascinat încă din prima zi.
Şi iată, timpul a trecut, suntem într-un nou an şi sper că voi reuşi să ajung la o vârstă la fel de frumoasă ca a colegei mele din această unitate, bucurându-mă de fiecare generaţie şi de farmecul fiecărui copil.

STILURILE PARENTALE

Ce educaţie ar trebui sa aplici pentru a avea tipul de copil pe care ţi-l doreşti? Conform unuia dintre primele studii asupra stilurilor de educaţie, publicat în 1964, tipul de părinte în care te încadrezi va determina, în mare măsură, trăsăturile pe care le va avea copilul tău.Ce spuneţi, părinţii voştri v-au ,,imprimat” anumite trăsăturide-ale lor, pe care voi le transmiteţi copiilor voştri?
Unii cercetători( Martin si Lois Hoffman) audefinit patru stiluri de educaţie:
1.restricţie iubitoare, pe care l-am putea denumi părintele cu tendinţe autoritare
2.ingăduinţa iubitoare , sau, mai simplu,părinte îngăduitor
3.restricţie rece sau părintele dictator
4.îngaduinţa rece, detaşată,sau părintele neglijent.
Acum vi s-a dat ocazia să modelaţi o altă fiinţă umană. Este o misiune de o importanţă copleşitoare una pe care nu aţi dori să o îndepliniţi cu superficialitate. Psihologul Louise Hart spunea: ,,Copiii noştri ne oferă ocazia de a deveni părinţi aşa cum ne-am dorit mereu sa fim”.
Tipuri de părinţi si stiluri de educaţie
Unii părinţi sunt foarte iubitori. Ei manifestă căldură şi o acceptare deosebită şi te poţi apropia uşor de ei. Le place să-şi ştie copiii pe aproape. Doresc să i îmbrăţişeze, să-i asculte, să-i încurajeze şi să le zâmbească. Este plăcut să ai un părinte iubitor.
În extrema cealaltă se află părinţii ostili. Ei sunt reci, respingători şi distanţi. Adesea mesajele pe care le transmit ei sunt: ,,Nu mă mai deranja! Mi ajunge! Lasă-mă odată în pace!”
De asemenea, există părinţi restrictivi şi părinţi îngăduitori. Cei restrictivi sunt cei care iau multe decizii în locul copiilor lor - poate prea multe -iar copiii trebuie să asculte tot timpul.
Părinţii îngăduitori sunt aceia care îngăduie copiilor să ia decizii oricând acest lucru este posibil- chiar şi atunci când s-ar putea să nu fie pregătiţi pentru aceasta. Limitele care se trasează sunt, uneori insuficient întărite
Linia de mijloc între restrictiv si îngăduitoreste cea mai bună pentru copii- să aibă nişte părinţi care să se axeze mai mult pe restricţii în perioada de început a copilăriei si să se deplaseze spre o poziţie mai democratica in anii adolescenţei. În acest proces continuu extremele produc disfuncţionalităţi. De fiecare data când un părinte este exagerat de restrictiv, stabilind toate regulile si pretinzând supunere absoluta, sau exagerat de îngăduitor, cu puţine sau cu nici un fel de limite impuse, atunci necazul se afla chiar la uşă
Din combinarea celor patru tipuri de părinte:iubitor, rece, restrictiv şi îngăduitor, obţinemcele patru stiluri de educaţie.
Daca eşti un părinte iubitor şi restrictiv –care este numit părinte cu tendinţe autoritare- probabil că vei avea copii care sunt supuşi şi mai ascultători decât daca ai fi fost mai îngăduitor. Datorită autorităţii tale, copilul ar putea fi, de asemenea, mai dependent şi nu atât de prietenos sau de creativ - ar obţine aprecieri deosebite când vine vorba de înfăţişarea lui, de politeţe, de ascultare.
Daca eşti un părinte îngăduitor, copiilor tai le va plăcea în societate, vor fi independenţi, creativi, şi iniţiativele lor vor fi adesea reuşite, vor avea suficient aplomb pentru a lua note bune la şcoala .
În numeroase studii, se confirmă faptul că părinţii iubitori au cele mai mari şanse ca fii şi fiicele lor să ajungă oameni de nădejde, sănătoşi si eficienţi.
Dar părinţii ajung să aibă probleme atunci când copiii îi privesc ca fiind ostili şi respingători
Daca nu se simt iubiţi, dacă părinţii lor sunt prea severi, dictatori, copiii vor deveni excesiv de ascultători, incapabili să ia decizii care îi privesc pe ei inşişi. Nu sunt siguri pe ei, foarte timizi printre cei de aceeaşi vârstă şi adesea au probleme de sănătate mintala. Copiii ai căror părinţi sunt ostili, autoritari, au nevoie de ajutor profesionist pentru a depăşi rănile psihologice pe care le-au suferit , crescând intr-un cămin care nu a funcţionat aşa cum trebuie.
La cealaltă extrema, dacă părinţii sunt indiferenţi şi îngăduitori , copiii tind să fie neascultători şi extrem de agresivi, mergând, uneori, pana la delincvenţă.Acest părinte este denumit părinteleneglijent.
Dragostea este elementar cheie în creşterea unor copii care să fie capabili să se poarte normal în societate. Daca părinţii sunt iubitori, indiferent că sunt mai autoritari sau mai îngăduitori, copiii se vor descurca, probabil, bine. Atunci când părinţii sunt ostili, ei îşi formează un comportament antisocial.
Vechea poveste ca un copil răsfăţat este un copil iubit, este doar atât - o poveste veche. Nu prea multa dragoste răsfaţă un copil, ci prea putina disciplina! Este imposibil sa oferi unui copil prea multa dragoste adevărată.Copiilor le merge bine daca primesc o dragoste de acest fel le oferi, cu atât mai bine. Dragostea acţionează ca o perniţă, cu cat perniţa este mai subţire, cu atât mai mult greşelile părinţilor îi vor lovi şi îi vor afecta din punct de vedere emoţional pe copil.
Cercetările ulterioare au arătat că acei părinţi care aveau un nivel înalt în ceea ce priveşte atât dragostea, cât şi sprijinul –cei cu tendinţe autoritare aveau cele mai mari şanse de a avea copii bine educaţi. Aceşti copii vor avea conştiinţa valorii de sine şi sunt mai puţin implicaţi în comportamente antisociale cum ar fi bandele, chiulul, drogurile şi promiscuitatea. Acest lucru era de aşteptat, căci ei ştiu că părinţii lor îi iubesc şi cred în ei. Deci, părinţii cu tendinţe autoritare s-ar situa pe locul întâi, părinţii îngăduitori, care manifestau dragoste, însă nu prea mult sprijin, sunt pe poziţia a doua; părinţii indiferenţi şi cei dictatori, care manifestă puţină dragoste, sunt plasaţi ultimii.
Disciplina eficientă depinde de capacitatea părintelui de a realiza un echilibru între dragoste şi autoritate, de a fi blând si hotărât.Este extraordinar sa te distrezi cu copiii tai, sa razi de lucrurile nostime şi să faci jocuri trăsnite,dar copiii pot duce, uneori, aceste lucruri in extremis. În acel moment, s-ar putea sa fie nevoie să spui cu fermitate: ,,destul!’’ Alteori, trebuie ca, după o pedeapsă stricta, să urmeze o îmbrăţişare pentru a arăta ca totul a fost iertat şi uitat.
Echilibrul funcţionează cel mai bine atunci când dragostea şi autoritatea se îmbina într-o abordare totala când poţi spune cu amabilitate şi cu fermitate în acelaşi timp: ,,Să ştii cănu glumesc!”




Specialist în psihologie, Institutor
Ţîrlui Cristina

MULŢUMESC!
Educatoare:
Georgeta RUSOAIE


1 septembrie 1974. Dimineaţa. Mă trezesc cu mari emoţii, e prima zi de lucru. Prima mea zi de lucru din viaţă. Oare mă voi descurca?... Mama se învârte pe lângă mine mândră de fiica ei. Normal, doar am obţinut notă mare la diplomă şi am putut opta (alături de Mărtinaş Mariana şi Ciobanu Corina) pentru cea mai râvnită grădiniţă din oraş: Grădiniţa cu Program Prelungit nr.22 Timişoara - de aplicaţie.
Mă îmbrac cu cea mai frumoasă rochie (din cele două pe care le am), mă uit de mii de ori în oglindă încercând să mă încurajez. Îmi pun poşeta pe umăr şi plec spre staţia de troleibuz. Mă urc în troleibuz dar nu aud nimic din ce se vorbeşte în jurul meu. În urechi îmi răsună sfaturile dragilor mei profesori; toate metodicile învăţate (cunoaşterea mediului, matematica, educarea limbajului, ba chiar şi desenul şi modelajul) mi se învălmăşesc în cap.
Parcă mi s-a şters tot, parcă nu mai ştiu cum ar trebui să le predau copiilor aceste materii. Mă liniştesc singură spunându-mi că mai am la dispoziţie 15 zile până vin copiii din vacanţă.
În sfârşit! Am ajuns la poarta grădini?ei. E ora şase şi 45 de minute (pe atunci lucram de la 7). Inima îmi bate nebuneşte! Mă îndrept spre cabinetul Directorului - D-na Muţiu Ana. Uşa se deschide şi cu zâmbetul pe buze mă pofteşte înăuntru (mulţumesc!). Îmi urează bun venit şi mă îndeamnă să iau
loc. O cheamă pe D-na Mezin Georgina (sărut-mâna) şi-i spune: "Gina, te rog să ai grijă de fata asta" (lucru de care a ţinut cont până când a ieşit la pensie şi chiar şi după aceea); apoi către mine, cu blândeţe, cu foarte multă blândeţe, ca o mamă: "vei sta la Gina până la prânz, când vom stabili grupele". Eu, cu credinţa că voi fi repartizată la grupă cu Erika Kovacs (pe care o simţeam mai aproape, poate datorită vârstei), stau liniştită la grupa D-nei Mezin Georgina. După şedinţa de la prânz aflu cu "disperare" că sunt repartizată la grupă cu cea mai serioasă şi exigentă persoană: D-na Mezin Georgina. Încerc s-o înduplec pe D-na Muţiu Ana să mă repartizeze la altă grupă; încercarea mea nu are succes. Rămân la grupa combinată cu D-na Mezin Georgina. Şi nu am regretat, am avut ce învăţa. Şi am avut bucurii, împliniri şi toată dragostea acestui OM.
Mulţumesc GRĂDINIŢĂ, chiar şi numai pentru această primă zi. Eşti GRĂDINIŢA MEA, unde 34 de
ani m-am afirmat ca educatoare, ca om. TU ai avut grijă ca atunci când am avut nelămuriri să-mi scoţi în cale profesorii metodişti, colegele mele cu experienţă sau mai tinere de la care am primit sfaturi, îndrumări, exemplificări. Dacă m-ai văzut tristă mi-ai arătat copii voioşi, ghiduşi. Şi peste toate ai aşternut clinchetul gingaş de clopoţel al glasurilor de copii şi ciripitul vesel de păsărele.
N-am să uit (datorită ţie, GRĂDINIţĂ) prima mea tură de după masă, prima serbare, prima activitate demonstrativă pentru elevele practicante, prima excursie cu copiii, prima mea generaţiede copii, prima .....prima....


Sper că te voi invita şi eu la 1 septembrie 2014 la sărbătorirea celor 40 de ani de activitate. Şi
după aceea, te rog să primeşti cu braţele deschise, pline de flori şi vise (aşa cum m-ai primit şi pe
mine) o altă tânără absolventă care îţi va păşi în prag.
Pentru toate acestea şi pentru multe altele pe care nu le-am amintit nu pot spune decât:
"MULŢUMESC GRĂDINIŢĂ! LA MULŢI ANI!"
1 septembrie 2014. Dimineaţa. Mă trezesc ...

Grupa mijlocie A
Educatoare:
Mariana MARTINAŞ
Carmen ARS


Toţi purtăm amprenta unei educatoare, al cărei chip îl recunoaştem chiar şi după anii în care ne-am
uitat, cei mai mulţi dintre noi, sufletul de copil undeva dosit într-un colţ din trecut. Din inocenţa copiilor, din
privirea lor care îmbrăţişează fiecare cuvânt al educatoarei, renaşte în noi imaginea copilului ce am
fost.
Prin ei ne reîntâlnim cu prima noastră zi de grădiniţă, retrăim momentele frumoase cu ceacare ne-a ajutat să descoperim rotunjimea unui măr, să facem artă dintr-un şerveţel, să îmbinămculori în fascinante desene ori să dăm viaţă unei lumi prin teatrul de păpuşi.
Acum, când păşim înapoi în timp prin propriul copil, avem şansa să redescoperim gustulcopilăriei dintr-o altă perspectivă. Copiii noştri au acces la o lume, la scară mică, dar o lume bogată în învăţături, în idei, dar şi în senzaţii, sentimente, cu alte cuvinte la un univers complex.

Aţi auzit despre copii de cristal, nu-i aşa?

Micile minuni cu ochi limpezi şi minte precoce care ne umplu de admiraţie şi de respect. Unvirtuoz al viorii la numai 3 ani. Copii care, la vârste la care noi încă ne jucam cu păpuşile, ne povestesc cu voci subţirele şi serioase despre Dumnezeu şi despre menirea lor pe Pământ. Am venit aici cu un scop, spun micuţii şi, privindu-i cum fac obiectele să leviteze, cum le ies adevărate minuni de sub pensulă, aceiaşi pensulă cu care noi am reuşi să desenăm o căsuţă cu acoperişul strâmb ori un patruped cu forma nesigură ( să fie un căţel, să fie un elefant...?), începi să le dai crezare. Poate chiar există copii de cristal. Poate că umanitatea urcă, prin ei, o noua treaptă pe scara evoluţiei.

Copiii de cristal, copiii indigo, copiii curcubeului, o întreagă generaţie de făpturi minunate, înzestrate cu puteri de poveste. Poate că unii dintre noi nu îşi amintesc să fi făcut nimic ieşit din comun. Ei nu pot comunica cu păsările, nu posedă darul clarviziunii şi nu pot convinge nici măcar o pietricică să se dea mai încolo darămite să facă obiectele să zboare prin aer. Cu toate astea, visează necontenit la o lume curată, despovărată de poluare, fără aglomerări urbane pline de mizerie; o lume în care nimeni nu mai moare de
foame şi în care nu mai suntem nevoiţi să ucidem şi nu ne mai este teamă că vom fi ucişi; o lume în care, dacă vrei să dansezi, dansezi, dacă vrei să alergi, alergi... dacă simţi nevoia să respiri, respiri!
Sunt atâţia oameni care îşi imaginează o lume mai bună. Şi nu de azi, de ieri sau de alaltăieri.
Dintotdeauna .
În lipsa capacităţilor paranormale, în lipsa miraculosului şi a ineditului, noi ne înfăţişăm în faţa lumii cu sufletul. Sufletul nostru de cristal.

GÂNDURI
Educatoare:
Codruţa JIVAN
Eugenia CORNEANU
Proverbele româneşti le cunoaşte aproape toată lumea, dar aici vă vom spune un proverb japonez: "E uşor să fii bogat, dar e greu să fii fericit!". Noi, aici în Grădiniţa noastră, suntem şi bogaţi şi fericiţi. Ştiţi de ce? Pentru că avem copii!
Totul e să ştim să ne păstrăm starea de fericire. Şi, cel mai important, să ştim să păstrăm şi fericirea copiilor noştri. Cum?
Vă spunem noi: aducându-i la grădiniţă de la trei ani, din grupa mică, zi de zi. Nu fiţi disperaţi, în primele zile, când
îi lăsaţi la noi, plângând. Şi voi, părinţii, care aţi fost odată copii de trei ani, în prima voastră zi de grădiniţă, poate că aţi plâns.
Sau, când aţi mers prima oară la serviciu, nu aţi simţit o strângere de inimă? De ce să nu acceptaţi ca şi copiii voştri să aibă emoţii şi să-şi pună întrebarea: "oare cum o fi la grădiniţă, la serviciul meu?".
Faceţi-vă un obicei din a-i asculta, a le respecta părerile, a avea timp pentru ei şi a-i încuraja în permanenţă în ceea ce fac.


Să-şi cunoască şi drepturile, dar şi îndatoririle. Atunci veţi avea copiii pe care vi i-aţi dorit - calzi, blânzi, comunicativi,
echilibraţi, independenţi - pe care stress-ul nu-i va afecta.
În sensul celor de mai sus, noi, educatoarele,ne străduim să creăm în grupă o atmosferă cât mai caldă, primitoare, veselă, şi, în toate activităţile pe care le desfăşurăm, să nu lipsească elementul ludic. Să nu uităm că sunt doar copii, că aceşti ani nu se vor mai întoarce niciodată şi, în consecinţă, să facem în aşa fel încât cu toţii, copii, părinţi
şi educatoare, să ne amintim de aceşti ani cu plăcere.
Să rămânem şi bogaţi şi fericiţi pentru că avem copii, avem deja averea, şi, deci, şi fericirea.

Învăţăm să vorbim...
Educatoare:
Viorica TUDUCE
Voichiţa POPOVICI
În grădiniţă, cultivarea vorbirii se realizează nu doar în cadrul activităţilor frontale, ci permanent, în fiecare moment al zilei, prin diferite forme, stimularea comunicării, îmbogăţirea vocabularului şi împărtăşirea frumuseţii limbii române fiind o permanentă preocupare a educatoarelor.
Sentimentele şi trăirile copiilor despre ei, despre colegi, despre viaţa familială, despre grădiniţă, presupun cultivarea frumuseţii morale prin modelele de credinţă ale celor din jur.
O privire deschisă, un zâmbet binevoitor, o glumă reuşită şi la locul ei, o uşoară ironie spusă pe ton prietenesc, stimulează sensibilitatea, creează bună dispoziţie. Dintotdeauna românii au ştiut să râdă, chiar şi atunci când nu le?a fost uşor, ne numărăm printre popoarele care gustă o
glumă bună, iar copiii pot învăţa, chiar mai uşor, orice, râzând.
Cântecele, poeziile în grai popular, alături de minunatele noastre dansuri populare, trebuiesc valorificate în educaţia copiilor care, pe lângă faptul că în acest fel îşi cunosc „rădăcinile”, se apropie într-un mod plăcut şi facil de istoria poporului căruia îi aparţin şi cunosc, de mici, metodele simple dar eficiente ale "didacticii" - meşteşugului educaţiei propriu poporului nostru, cu metode simple, dar eficiente de formare a individului, de dezvoltare a personalităţii.
Înţelepciunea populară a fost sintetizată în povestiri, poezii, proverbe, zicători, legende, fabule, basme. Această imensă zestre de înţelepciune pe care ne-au lăsat-o înaintaşii ne este, şi trebuie să ne fie în continuare, izvor de inspiraţie şi în activitatea desfăşurată în grădiniţă.
Uneori, în momente de tandreţe sau de sensibilitate accentuată, o putem chiar îmbogăţi...Iată un exemplu:

Cătră Europa...

Voichiţa POPOVICI

Gimineaţa, pă la şapce,
Când să plec la grăginiţă,
Bunicuţa me a dragă
Mă petrece la porciţă.

Să arată vreme bună,
Toţ copiii-s bucuroşi,
Cântă pă cocieţ cocoşu
Ş-un curcan cu nasu roş.

Dă la unu pân' la şasă,
Doane, cum trecură anii!
Baş la toamna şe să lasă
Merg copiii tăţ la şcoală.

Doamne-ajută şî ne creşce,
Cu năroc şî sănătace
Să păşâm în Europa
Cu FB-uri şî mari noce!

ANII DE GRĂDINIŢĂ...

Funcţionez în această unitate de învăţămînt doar de trei ani.Gră
diniţa imi este foarte cunoscută ,deoarece aici mi-am desfaşurat practica
pedagogica pe parcursul color cinci ani de Liceu Pedagogic.Acum, eu sunt aceea care indrum şi coordonez activitatea elevelor practicante ,la grupa la care funcţionez.
Alături de aceste eleveşi alături de copilaşii de la grupa mică B, activitatea mea zilnică imi dă o satisfacţie profesională deosebită şi plec in fiecare zi acasă cu implinirea unei zile reuşite.
Nostalgia anilor de gradinţă ne umple sufletul de bucurie şi ne urmareşte mereu ,fie că suntem copii, educatori, parinţi, bunici...
La tine suflet bun
Vin astăzi cu o floare.
La doamna ce mi-a fost,
Prima educatoare.
Ştiu că din partea mea
Prea multe aţi răbdat
Că nu puteam săscriu
Un semn cat mai rotat
Pană la grupa mare
Greşeam cu numaratul
Şi nu inţelegeam
Ce-nseamnă cifra patru
Şi sufletul si mintea ,
Şi ochii mi-aţi deschis
ANII DE GRADINIŢĂ
AU FOST UN FRUMOS VIS!
Anii de grădiniţa sunt un frumos vis atat pentru copiii ce trec zilnic pragul salii de grupă cat şi pentru mine cea care le călăuzesc paşii cu multă dăruire
Am dorit săspun multe in aceste cateva randuri.
Sper că am reuşit!

JUCU POMPILIA-ELEONORA
-EDUCATOARE-

Amintiri despre Grădiniţa P.P. 22
Educatoare / Institutor:
Mirela Florica SUCIU
Eram elevă a Liceului Pedagogic când am păşit, în 1981, pentru prima dată, în această
instituţie...Lumea copiilor se împletea, fermecător, cu cea a poveştilor cu zâne şi feţi
frumoşi, cu glasuri cristaline şi zumzet de joacă.
Aici mi-am început ucenicia în educarea celor mici, alături de doamnele educatoare
care au contribuit fundamental la formarea personalităţii mele de dascăl. Ele ne-au
insuflat respectul pentru munca de la catedră, iubire şi răbdare pentru cei mici.
Timpul a zburat neiertător, anii au trecut, iar în 1992 am revenit în această grădiniţă
ca educatoare. A fost un vis de adolescentă care s-a realizat în mod minunat peste ani.
Lucrez alături de colegele mele de 17 ani şi am trăit multe împreună. Unele le-am
uitat, dar sunt şi lucruri care s-au păstrat peste timp: atmosfera caldă şi blândă creată de
personalul unităţii, confortul dat de spaţiile frumos amenajate ale fiecărei clase şi, peste
toate, glasurile vesele şi cristaline care dau sens fiecărei zile.

Când intru sau ies pe poarta grădiniţei trec de fiecare dată pe lângă un lucru mărunt
în sine, dar uriaş în semnificaţie: un conglomerat de piatră din care cu greu se conturează,
ca un proces continuu, imaginea unui copil. Acest obiect îmi reaminteşte în fiece zi
misiunea noastră în această unitate: modelarea copiilor, iar această misiune nobilă se
bazează pe iubire, dăruire, măiestrie şi, nu în ultimul rând, pasiune nesfârşită.
Când privesc în ochii copiilor simt sufletul lor pur şi însetat de bucuria regăsirii unei
familii mai numeroase cu experienţe cognitive şi afective ce se regăsesc doar la grădiniţă.
Ochişorii mari, curioşi şi aşteptători, doritori de dragoste şi plini de sfinţenie, mă
îndeamnă, mă motivează şi, peste toate, mă fac să reflectez la lucrurile esenţiale şi, în mod
miraculos, să învăţ de la ei...

Printre gândurile unui om la 3 ani
Educatoare:
Maria MARTIN
Iulia MARTINAŞ

"Fac primii paşi spre o lume complet diferită. Aud zgomote ciudate, văd maşini mari
trecând pe stradă şi mulţi "nenea" care trec în grabă pe lângă mine. Oare unde
se duc? Nu se uită în jurul lor că sunt si oameni mici? Aud deodată, de pe partea
cealaltă a drumului, cuvinte cunoscute, aşa, pe limbajul meu de 3 anişori de abia
împliniţi şi îmi dau seama că nu sunt singur. Şi alţii trec prin această etapă, nu pot
decât să mă bucur. Măcar nu sunt singur!
Mama mă trage tare de mânuţă, iar tata nu ştie cum să ţină buchetul de flori ca să
nu îl rupă. Ei au emoţii, eu nu am nimic, probabil va fi o zi cu totul diferită, cu mulţi
copii şi multe jucării noi.
Oare ce se va întâmpla cu mine? Iar ei mă vor abandona acolo.."
Dacă un copil de 3 ani ar avea un raţionament coerent, argumentat şi real, probabil
că asta ar spune în prima lui zi de grădiniţă, o experienţă unică, la urma urmei
necesară, impusă sub o formă cutumiară la nivelul întregii societăţi.
Etapa preşcolară, prefigurată în sistemul educaţional din ţările dezvoltate sau
în curs de dezvoltare, contribuie activ la clădirea şi şlefuirea personalităţii şi
a caracterului viitorilor exponenţi ai societăţilor de provenienţă.
Deşi, la o analiză superficială, nivelul 3-7 ani ar putea fi considerat total
nepotrivit cu tendinţele actuale ale educaţiei, aceasta este perioada cea mai
importantă pentru a demara procesul de educare în spiritul valorilor
fundamentale ce caracterizează societatea modernă în care trăim.
Amestecul eterogen de copii care provin din medii sociale, economice sau
culturale diferite se transpune la grădiniţă într-un spaţiu de manifestare
comun, ce îndepărtează toate barierele care ar putea împiedica sau influenţa
procesul de dezvoltare al fiecărui copil. în funcţie de tipologia şi
necesităţile fiecăruia, activităţile sunt creionate astfel încât să ofere un
start-up echitabil tuturor participanţilor la procesul de învăţare.
Şi, pentru că o comunitate de "pitici" nu se poate coordona singură,
la vârful piramidei se află educatoarea /educatorul. Acesta reprezintă
o îmbinare armonioasă între un pedagog şi un agent educaţional, care
deserveşte interesul public prin acţiuni de informare, formare şi consiliere
destinate atât participanţilor la procesul de învăţare, cât şi familiilor acestora, de multe ori, părinţii
suferind un proces de maturizare secund pe durata grădiniţei.
Cu o răbdare interminabilă, cu un simţ al răspunderii ridicat şi o iubire
delicată faţă de copii, eforturile primului mentor sunt încununate cu
succes într-o primă etapă în cadrul ciclului primar de învăţământ, când
copilul are rezultate excelente la şcoală, dar şi ulterior pe tot parcursul
dezvoltării şi maturizării lui.
La fiecare 4 ani, o altă generaţie, alţi zeci de copii trec prin mâinile modelatorului,
contribuind la clădirea unei comunităţi specializate, care, ulterior, va aduce beneficii întregului
sistem educaţional românesc.

Am educat părinţii, sunt la rând copiii lor...
Educatoare:
Liliana IANULIK
Nadia TRUŢI

Grădiniţa 22 - o lume pe care majoritatea cadrelor didactice care lucrează aici o ştiu
din adolescenţă (pe când efectuam aici practica pedagogică, fiind eleve ale Liceului
Pedagogic "E. Murgu").
Anii au trecut şi, cu multe emoţii, am păşit ca educatoare la această grădiniţă.
Astăzi grădiniţa este aceeaşi, dar totuşi alta (mult prea mică pentru toţi prichindeii
care ar dori să-i calce pragul).
22 februarie 1969, prima zi în care, cu emoţii am păşit "primii" pitici
alături de părinţi, bunici, educatoare.
De atunci au trecut 40 de ani, multe generaţii de copii ne-au trecut pragul.
Foşti elevi ai grădiniţei (acum părinţi) îşi aduc cu emoţie copiii în aceeaşi grădiniţă în care şi-au
petrecut anii copilăriei. Fiecare dintre ei va rămâne într-un colţişor al sufletului nostru,
aşteptându-i ori de câte ori vor dori să se revadă cu copilăria...

CE REPREZINTA COPIII PENTRU NOI?
Culese de educatoarele:
Branislava LUCHIN
Oltiţa OCOLIŞAN
Copii ne sunt dăruiţi pentru a ne descuraja
cele mai bune emoţii.
(Saki)
Un copil reprezintă punctul de vedere al lui
Dumnezeu potrivit căruia viaţa trebuie să
continue.
(C. Sandburg)

Cea mai mare bogăţie din aceasta lume sunt
copiii,mai mult decât toţi banii din lume şi toată
puterea de pe pământ.
(Mario Puzo)
Nu vă transformaţi copiii în neputincioşi,
făcându-le viata uşoara.
(R. Heinlein)
Copilul nu datorează părintelui viaţa, ci
creşterea.
(N.Iorga)
?Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe
care-l câştigam.
(Victor Hugo)
Când nu mai suntem copii, suntem deja
morţi.
(C.Brancusi)
Copilul se-nvaţă când nu se răsfaţă.
( autor: Anton Pann)
Copiii trebuie să fie indulgenţi cu adulţii.
(A. de Saint)
Toţi copiii sunt nişte străini, iar noi îi tratăm
ca atare.
(R.W. Emerson)
Un copil poate oricând sa-l înveţe pe adult trei
lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să
nu stea locului niciodată şi cum să ceara cu
insistenţă ceea ce-şi doreşte.
(P. Coelho)
Copiii vor face în viaţă cele văzute la părinţi.
(Sf. Ioan Gura de Aur)
Copiii trebuie crescuţi pentru ei, nu pentru
părinţi.
(N. Iorga)
Copilul inteligent este cel mai rebel aluat.
(autor:V. Ghica)
Copiii minune îşi iau revanşa de la joc doar la
maturitate.
(V.Ghica)
Copiii au devenit atât de deştepţi încât nu te
mai poţi înţelege cu ei.
(V. Ghica)

Copilăria este inima tuturor vârstelor.
(Lucian Blaga)
Da-i copilului tot ce cere atunci când vrea el,
aşa vei face din el un om care aproape sigur
nu va respecta legea când va fi mare.
(J. Hover)
Copilul este aidoma albinei care adună
nectarul pentru a face miere. Copilul preface
totul în miere.
(Antonie de Saint Exupery)

EU ŞI PROFESIA MEA
Educatoare / Institutor:
Anca TOMUŢA
Fiecare copil aflat în plină dezvoltare cară cu sine un imens bagaj în care, printre multe altele,
atârnă şi cele cinci nevoi relaţionale fundamentale:
-nevoia de a vorbi despre sine cu propriile cuvinte;
-nevoia de a fi ascultat în forma în care se exprimă;
-nevoia de a fi recunoscut aşa cum este şi nu aşa cum vor alţii să fie;
-nevoia de a fi valorizat prin recunoaşterea şi confirmarea propriei valori;
-nevoia de a exercita o influen?ă asupra anturajului, de a se simţi parte componentă
din ce i se întâmplă;

Binecuvântată fiind să fac parte ca dascăl din viaţa multor generaţii mi-am pus sufletul şi
mintea în slujba lor, m-am simţit responsabilă de nevoile lor şi le-am călăuzit paşii în aşa fel încât anii
petrecuţi împreună să nu fie irosiţi. I-am învăţat să vorbească despre sine (prin cuvinte şi fapte), în
aşa fel încât să fie ascultaţi, înţeleşi şi acceptaţi, i-am învăţat să ceară fără să impună şi să dea fără să
piardă, i-am învăţat să primească fără să se teamă şi să refuze fără să rănească, i-am învăţat să fie
încrezători şi iubitori... Dar câte oare i-am învăţat sau... nu i-am învăţat?
Grăitoare sunt generaţiile de copii, tineri şi adulţi care mi-au îmbogăţit viaţa cu zâmbetul şi
inocenţa lor şi cărora le cer iertare pentru ceea ce aş fi putut să-i mai învăţ şi nu am făcut-o ...

Kathleen Geerland - Relaţia parentală
Cine se înfurie mereu?
Este tata.
Cine mă protejează în braţele lui?
Este tăticul meu.
Cine îmi spune tot ce trebuie să fac?
Este tata.
Cine mă alintă şi se joacă cu mine?
Este tăticul.
Cine îmi spune regulile şi îmi fixează reperele?
Este tata.
Cine îmi aduce păpuşi, maşinuţe, mingi, etc.?
Tăticul meu.
Ghiciţi pe care îl prefer...
Pe tăticul sau pe tata?
Nu ştiţi ?
EU AM NEVOIE DE AMÂNDOI MEREU.

DE CE ?
Spune-mi mami:
De ce avem o gură şi două urechi ?
Poate, draga mea, deoarece natura a
hotărât că e nevoie să ascultăm de două
ori mai mult decât să vorbim.

A ÎNŢELEGE NEVOILE ŞI DORINŢELE
Într-o mână ţin o dorinţă
Şi-o nevoie în cealaltă
Mami şi tati fiţi atenţi,
Ascultaţi bine, să vedeţi ce îmi doresc, confirmaţi
apoi,
Lăsaţi acea dorinţă să se odihnească,
Nu vă simţiţi obligaţi să o îndepliniţi mereu.

Eu pot să simbolizez ceea ce îmi doresc
Pentru a face să existe acea dorinţă,
Iar apoi să mă ocup de ea
Sau să transform pentru a trece...
De la vis la realitate.
În cealaltă mână am o nevoie
Mami şi tati, uitaţi-va bine,
Ascultaţi-o, confirmaţi că aţi înţeles,
Iar apoi ar fi extraordinar să îndepliniţi acea
nevoie vitală
Căci dacă o lăsaţi să aştepte mult
O voi exprima altfel, prin corpul meu
Sau într-un mod diferit....
"Câmpul de muncă intelectuală este mult mai obositor decât câmpul pe care se moare,
sau se seamănă grâul."
(H. de Balzac)

ZECE PORUNCI ALE UNUI COPIL PENTRU PĂRINŢII SĂI
Culese de educatoare:
Iconia COLŢAN

1. Mânuţele mele sunt încă mici, de aceea nu vă aşteptaţi la perfecţiune când fac patul, când pictez
un tablou sau când arunc mingea.
2. Picioarele mele sunt încă mici, vă rog frumos nu faceţi paşi mari, ca să pot ţine şi eu pasul cu voi.
3. Ochii mei nu au văzut lumea aşa cum aţi văzut-o voi, aşa că vă rog lăsaţi-mă să aflu totul, fără
să mă pedepsiţi pentru curiozitate şi nu mă limitaţi inutil.
4. De lucru va fi întotdeauna suficient timp, eu nu voi fi pentru multă vreme copil, de aceea faceţi-vă
vă rog timp şi pentru mine, explicaţi-mi ce ştiţi despre lumea aceasta frumoasă şi faceţi lucrul
acesta bucuroşi şi plini de dragoste.
5. Sentimentele mele sunt încă foarte gingaşe, fiţi vă rog sensibili la nevoile mele, nu mă cicăliţi
toată ziua, trataţi-mă cum aţi dori să fiţi trataţi.
6. Eu sunt un dar deosebit din partea lui Dumnezeu, vă rog îngrijiţi-mă foarte bine, aşa cum ar vrea
Dumnezeu să o faceţi, trageţi-mă la răspundere pentru ceea ce fac, dându-mi îndrumări clare,
conform cărora să pot trăi, iar dacă este necesar pedepsiţi-mă cu dragoste.
7. Pentru a creşte am nevoie de încurajarea voastră, vă rog să vă abţineţi de la critică. Gândiţi-vă:
puteţi să-mi criticaţi faptele fără să mă criticaţi ca persoană.
8. Vă rog să-mi acordaţi libertatea de a lua singur decizii, lăsaţi-mă să fac şi câte o greşeală ca să
pot învăţa din ea. Numai aşa voi fi în stare să iau hotărârile cerute în viaţă.
9. Treaba pe care am făcut-o eu, vă rog să nu o faceţi încă o dată. Voi simţi că nu am făcut faţă
aşteptărilor voastre. Nu mă comparaţi mereu cu fraţii mei.
10. Nu vă fie teamă ca, o dată, la un sfârşit de săptămână să ne lăsaţi singuri. Copiii au nevoie şi ei
să-şi demonstreze că sunt pregătiţi pentru viaţa de adult.
(CONFORM LUI KURT LEWIN)

Trece timpul...
Educatoare:
Rozalia BOBIRCI

Se întâmpla prin 1991 când am
decis că mi-ar plăcea să urmez Liceul
Pedagogic "Eftimie Murgu" şi să devin
educatoare. Pentru a ajunge educatoare
nu este suficient doar să înveţi metodici
ci şi să le pui în aplicare.
Astfel am fost trimisă împreună cu
colegele mele să asistăm şi apoi să
punem în aplicare ce am învăţat şi am
văzut la grupa de copii.
Unde credeţi că am făcut practică?
În această minunată grădiniţă unde
bineînţeles că am avut parte şi de
educatoare foarte drăguţe şi dornice să
ne înveţe şi pe noi din tainele acestei
meserii.
Eram pe atunci nişte copile curioase
şi interesate să învăţăm cât mai multe
lucruri despre această meserie.
După ce am terminat liceul am fost
repartizată într-un orăşel să practic
meseria de educatoare. Soarta a făcut
ca după 10 ani să ajung să fiu
educatoare în această grădiniţă
minunată care a ajuns să aniverseze 40
de ani de la înfiinţare.
Şi eu la rândul meu încerc să le ajut
pe tinerele eleve care calcă pragul
acestei grădiniţe să devină bune
educatoare.
De trei ani, de când lucrez în această
grădiniţă am avut parte de copii
minunaţi şi sper ca pe viitor să am
parte de generaţii tot aşa de bune.

La început de drum...
Educatoare:
Emanuela LĂZĂU

După ce am terminat Liceul Pedagogic
"Carmen Sylva" m-am hotărât că vreau să
fiu educatoare în această grădiniţă frumoasă
în care am făcut practică în anii de liceu.
Zis şi făcut, m-am înscris la titularizare şi
am obţinut post în această grădiniţă exact în
grupa în care făcusem practică cel mai mult.
Urma să fiu educatoare la cei mai mici dintre
pitici, la grupa mică. Sunt doar în al doilea
an în care practic această meserie aşa că nu
am foarte multe întâmplări de povestit însă
îmi amintesc cu drag de prima zi de
grădiniţă când i-m văzut intrând timizi cu
mămica şi cu tăticul de mână. Erau atât de
micuţi încât puteam să îi ridic în braţe ca pe
nişte fulgi. Unii râdeau şi de-abia aşteptau să
descopere acest univers nou al grădiniţei,
să-i cunoască pe copiii cu care vor împărţi
râsete, plânsete, bucuriile şi jucăriile timp de
4 ani de zile. Alţii erau trişti pentru că se
despărţeau de părinţi pentru câteva ore dar
toţi se uitau curioşi la jucăriile şi păpuşelele
aşezate pe rafturi. Acum am mai crescut,
suntem deja grupa mijlocie, suntem mai
mari, mai curioşi, nu ne mai e frică să urcăm
pe scenă la serbări sau să vorbim la microfon
şi ştim o mulţime de poezii şi de lucruri noi.
Eu mă uit la ei cum cresc şi mi se par cei
mai frumoşi dintre copii şi ştiu că, poate,
peste ani de zile nu îmi voi aminti de toţi,
dar ei vor rămâne prima mea generaţie de
copii cu ajutorul cărora am învăţat această
frumoasă meserie.